Am decis sa explic, celor care ma citesc, de ce sunt jurnalist de criza. Pe scurt, fara floricele, si cu promisiunea ca voi mai scrie despre caderea unui trust de presa elvetian.

De criza pentru ca sunt printre primii jurnalisti care si-au pierdut jobul, printre primii si poate ultimii ziaristi care au primit salarii compensatorii in schimbul libertatii. O libertate conditionata de demisie si de necesitatea trustului de a face economie.

O colega imi spunea. Lasa Ale. E mai bine asa. Tii minte la revolutie? Aia care au ramas primii fara job, si-au facut butic, si apoi magazin. Acum au fabrici sau multi bani. Asa si noi. Ne lansam online, cucerim blogosfera, ne dam cu parerea in eter si ne dezvoltam portaluri in defavoarea celor care mai alearga pentru stirile platite de moguli. Nu mint spunand ca nu mi-e dor de ziar, de presa, de colegi, de febra evenimentelor, insa nu mi-e dor de uscaciunile din padure. Astfel, am decis ca sunt jurnalist de criza, in sensul bun al cuvantului.